Interviu: Codin Orăşeanu organizator Subsonic FestivalInterviu: Codin Orăşeanu organizator Subsonic Festival

Codin Orăşeanu, unul dintre organizatorii Subsonic, singurul festival din România dedicat în exclusivitate culturii bass, a avut bunăvoinţa de a ne răspunde la câteva întrebări legate de acest eveniment.

1. De unde a plecat ideea organizării unui festival dedicat în exclusivitate culturii bass?

C.O.: E greu să pui degetul pe un moment, să îl identifici ca fiind elementul declanșator. Ideea sălășluia în fiecare din noi de mai mult timp. Am așteptat, am acumulat experiență, am cunoscut artiști, oameni, agenții, iar anul acesta am considerat că e timpul pentru Subsonic.

2. Care este scopul Subsonic? Este un festival care se adresează unei mase de oameni anume?

C.O.: Probabil că este mult spus ”unei mase de oameni”. Termenul induce gândul către foarte mulți oameni. Din punctul nostru de vedere dacă cineva ar spune că vin 2 oameni sau 5.000 tot o necunoscută ar fi. Genul de festival este nou (pentru publicul din România), se adresează unui segment care încă crește, care nu are o experiență mare de festival, sunt foarte multe necunoscute la mijloc, la care și noi așteptăm un răspuns ce va veni în urma primei ediții.

3. Cine sunt oamenii din spatele organizarii acestui festival? Ce alte evenimente au mai organizat in trecut?

C.O.: Yazee, Animal Entertainment și Serious Dub. Ar ocupa foarte mult să înșirăm aici toate evenimentele făcute de noi, sau să enumerăm artiștii aduși până acum. Pentru cine este curios poate intra pe site-urile noastre și găsește acolo toate informațiile.

4. Cum a fost posibil să convingeţi atâtea nume mari ale scenei internaţionale să accepte invitaţia de a participa la acest festival? Care este secretul reuşitei?

C.O.: Nu e greu deloc. Tot ceea ce trebuie să faci e să ai banii pe care îi cere agenția sau managementul artistului. Pentru cei care cred că e vorba de prietenie și de filosofie, se înșeală amarnic.

5. Care a fost prima reacţie a artiştilor când au aflat că Subsonic Festival se va desfăşura în România, ţinând cont că mulţi se vor afla pentru prima dată aici?

C.O.: Aș putea să dau copy paste la răspunsul de mai sus : )

6. Există mai multe persoane care ar dori să facă voluntariat la acest festival. Îi putem ajuta? Le putem oferi o adresă unde să scrie că ar dori să intre în echipa de voluntari Subsonic?

C.O.: Deja există voluntari pentru eveniment. Poate pentru ediția următoare : )

7. Cât de tare se va zgudui pădurea de la Păuleşti, având în vedere că una dintre scene va fi susţinută de un sound system de peste 13000 wati? 🙂 Dacă puteţi să ne oferiţi mai multe informaţii despre acest sound system.

C.O.: De fapt vorbim despre 23 Kw (23 de mii de wati), atât va avea scena de Sound System. Vor fi două sound system-uri legate în linie; cel de 13Kw de la Bababoom HiFi (Italia) și cel de la Irie Warriors Sound System (România), de 10Kw. Detalii despre soundsystemuri găsiți pe site la fiecare din ei.

8. Cu trei zile înainte de startul Subsonic care ar fi aşteptările privind numărul de spectatori, ţinând cont de feedback-ul primit până în prezent şi de numărul de bilete vândute?

C.O.: Dacă vorbim despre așteptări ar fi mai bine să ne întrebi peste cinci ani. Subsonic este construit ca un proiect pe termen mediu și lung. Ne-am propus să creștem organic, odată cu scena de muzică bass din România. Nu vrem să facem o ediție și să plecăm, vrem să punem umărul an de an la promovarea acestor genuri de muzică în România.

9. Dacă doriţi să adresaţi câteva cuvinte cititorilor de pe Zona Reggae.

C.O.: Dub gives us the mission, drum and bass the energy and the dubstep the power to act. Big up!

Urmăriţi-ne pentru mai multe interviuri reggae!

subsonic zona reggae