Fantan Mojah

fantan mojah stiri reggaeOwen Moncrieffe, adică Fantan Mojah, s-a născut pe 5 august 1975 în districtul St. Elizabeth, Jamaica loc cu tradiţie de rezistenţă africană datorată sclavilor deportaţi de spanioli de pe continentul negru în această zonă cu câteva sute de ani în urmă (pentru informaţii suplimentare puteţi citi istoria „Jamaican Maroons”). La fel ca majoritatea starurilor reggae jamaicane ale zilelor noastre îşi dovedeşte măiestria încă de tânăr, de la 9 ani, când reuşeşte să caştige câteva concursuri locale. Fascinat de muzică, Fantan Mojah, a înţeles repede că cel mai bun mod în care poate căpăta o experienţă în acest domeniu este acela de a sta tot timpul aproape de fenomen. Aşa că Fantan descoperă sensul propriu al acestor cuvinte şi devine un fel de „handyman” pe lânga Sound System Kilamanjaro ce susţinea spectacole din oraş în oraş. Vocea sa de calitate l-a recomandat repede să devină omul cu proba de microfon de la repetiţii. Tot însemna ceva, însemna măcar că-şi poate căuta un nume de scenă. Zis şi făcut, iar peste noapte Owen Moncrieffe îşi va spune Mad Killer, nume-omagiu pus în cinstea lui Bounty Killer, unul din preferaţii săi. I-a trebuit doar puţin timp să înţeleagă cum trebuie şi cultura Rastafari, adică să se maturizeze, şi în 1997 , la îndemnul lui Capleton îşi schimbă numele în Fantan Mojah. Tot acum se desfaşoară şi perioada în care mixează experienţele culturale date de tradiţia africană cunoscută pe meleagurile natale şi influenţele din mediul agresiv urban al Kingston-ului. În 2004, cam târziu ar spune unii ce nu i-au în considerare faptul că pentru a ajunge la destinaţie uneori este nevoie de un drum lung şi anevoios ca în cazul de faţă, începe să înregistreze cu Andrew ‘Prento’ Prendergast şi Joseph Bogdanovich la Downsound Records casă de discuri ce promovează în special genul dancehall. Prima sa piesa, Hungry, se bucură de un succes instant reuşind să ajungă pe primul loc în diferite topuri.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gXl4os3b4oI]

 

În 2005 apare şi primul album numit Hail The King ce conţine şi hitul cu acelaşi nume. Este un album destul de bun pentru un „new-comer” însă versurile sale sunt pe alocuri previzibile, punctele sale forte regăsindu-se în interpretarea originală şi în energia pozitivă emanată de piese. Vă mai invit să ascultaţi Corruption sau Nuh Build Great Man o colaborare cu Jah Cure alte piese de pe material ce se bucură de clip.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=R61_-vzEdyI]

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ahF2CcKHH70]

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=glsFWvJWDxw]

 

În 2008 este gata să lanseze cel de-al doilea album, Stronger, sub marca Greensleeves Records. Și într-adevăr întâlnim un Fantan Mojah mult mai puternic, criticii de specialitate apreciind albumul ca fiind foarte bun. Dacă nici pe acest album nu găsim invitați remarcabili crește numărul producătorilor cu nume ce se ocupă de muzica lui. Semnează piesele Stronger pe Jah-Powers Riddim, Dun Dem pe Laminated Riddim, Can’t Frame I pe Judgement Time Riddim, imnul-ganja No Ordinary Herb pe Green Heart Riddim sau No Mercy o colaborare cu Zareb. De fapt, Zareb și Ninja Ford sunt singurii invitați de pe album. V-am propus 5 piese, însă albumul este excepțional și merită ascultat în întregime, Fantan Mojah bucurându-ne cu 16 bijuterii reggae.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=f_t2uOIEZZw]

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qH16b-p8Au0]

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=G8MusZiFQmk]

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=I7zbOLrSGSc]

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=g_IzFR5eXYU]

 

Mai jos aveți și o filmare de la un „live” în 2009 alături de House of Riddim Band:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=FjKsbhOBWGo]

 

Religios vorbind este un Bobo Shanti. Versurile sale includ teme ca mărirea lui Jah, mesaje Rastafari, portretizarea pozitivă a femeilor sau condamnarea moralității bolnave, lucru de apreciat în condițiile în care se află în contrast cu majoritatea artiștilor dancehall ce încurajeaza lenea, promovarea libertații sexuale într-un stil dăunător pentru bunele moravuri și transmiterea de mesaje peiorative femeilor. De asemenea, adesea, exprimă prin muzica sa adevăruri evidente, formulate în așa fel încât ascultătorul să-și mai ridice un semn de întrebare asupra lor și să conștientizeze o dată pentru totdeauna că așa este. Acest purtător al armurii muzicii rastafariene este privit ca fiind urmatoarea gară pe ruta Count OssieBob MarleyBurning SpearGarnett SilkLucianoBuju BantonCapleton Sizzla.

sursa: wikipedia, myspace

Urmăriți-ne pentru mai mulți artiști reggae!