Recenzie Bucharest Reggae Weekend – poze + videoRecenzie Bucharest Reggae Weekend – poze + video
Au fost trei zile cu vibraţii verzi şi energii pozitive. Nici nu mă aşteptam la altceva de la un weekend plin de sunete reggae. Oameni frumoşi, cu toţii în principiu. Şi cunoscatorii, şi curioşii veniţi să vadă „ce se învârte pe acolo”. Aparent, chiar şi aceştia au prins destul de repede ritmul muzicii.
Din păcate, vremea în prima zi a fost cam neprietenoasă, în general destul de frig, astfel că lumea s-a strâns destul de greu să vadă minunea: startul unui weekend cu muzică reggae în centrul vechi din capitală.
Bucharest Reggae Weekend a fost dechis oficial de către Planul Jim care a pregătit publicului un set presărat cu mult dub. A urmat pe scenă King Julien care a început cu roots şi a terminat cu puţin dancehall parcă pregătind terenul pentru Chesarion, membru fondator Jah Army şi cel care se ocupă de destinele Blazing Vibez.
Mai apoi, pentru prima dată în concert în Bucureşti, 1 Leu a preluat frâiele microfonului. Show-ul a debutat cu mici probleme de sunet, dar din fericire rezolvate destul de repede. Cei prezenţi l-au adoptat imediat pe artistul venit tocmai de la Timişoara şi l-au aplaudat repetat la sfârşitul fiecăreia dintre cele douăsprezece piese. Au răsunat în difuzoare track-uri ca Lumea Mea, Nu Te Lupta Cu Babylonia sau Sunt Un Rasta, iar noi îl aşteptăm pe 1 Leu să revină cât mai curând în Bucureşti pentru un nou concert.
Ya Man! Şi seara a fost închisă de către Mr Levy care a încins, fără îndoială atmosfera. Clujeanul Levy a avut şi DJ (Wicked cred că este numele acestuia) şi pe lângă pasajele sale de reggae a inserat în program şi elemente de dubstep sau hip-hop. Lumea a fost pusă astfel în mişcare, iar prima zi s-a încheiat cu stil în aplauzele unui public entuziasmat şi fericit. Vocea specială a lui Mr Levy îşi făcuse încă o dată datoria.
A doua zi a fost de vis încă de la început. Din păcate, pe General Escu l-am auzit doar pe final, dar sunetele dub reggae care au atacat centrul babylonului m-au făcut să rămân cu un zâmbet larg toată noaptea.
Dippawizz, cel mai tânăr dubist pe scena reggae, s-a ridicat, ca de obicei, la nivelul aşteptărilor. Are un viitor mare în faţă şi sperăm să ajungă departe, cât mai departe. Următoarea prestaţie a acestuia o puteţi urmări vineri pe 28 septembrie la Reggae Fry-day.
Au urmat Irie Warriors, deja cunoscuţi în comunitatea reggae din România datorită evenimentelor la care au participat, iar băieţii nu au dezamăgit nici de această dată.
Şi au urcat pe scenă El Negro. Pot spune că a fost unul dintre cele mai reuşite concerte outdoor ale lor de până acum, din punctul meu de vedere. Poiana a respirat reggae, Bucureştiul a respirat reggae, sunetul de reggae s-a dus până departe fără îndoială. Nu mă aşteptam ca publicul să reacţioneze atât de bine, dar cu fiecare undă, cu fiecare vers şi cu fiecare mână ridicată, mai creştea puţin sufletul în mine. Mi-a părut rău să nu aud Panic In The City (m-am îndrăgostit de piesa asta, recunosc. Şi da, tot respectul pentru ei şi pentru noul concept back to the roots). Sper totuşi să aud această piesă live cât mai curând. El Negro au cântat piese ca Liniştea, Deschide noaptea, Lasă-mă, Welcome To Green Repub, Stand By sau, bineînţeles, Ploaia.
Şi apropo de ce spunea Bogdan Negroiu. Da, ar fi minunat un Bucharest Reggae Weekend în fiecare weekend. Ar fi şi mai frumos un Bucharest Reggae Year aş zice. Pe lângă acestea cred că ar fi draguţe şi câteva jam session-uri ad hoc. La urma urmei, muzica uneşte spiritele, nu?
Ziua a treia a început, pentru mine, cu Ras Dawa. Sunete verzi, vibraţii frumoase şi energii pozitive, ca de obicei. A urmat Sistah Rastafairy, care reuşeşte să îţi aşeze un zâmbet pe faţă şi iubire în suflet prin simpla prezenţă. Muzica ei poate să te conducă uşor spre o altă dimensiune. MC BBC a reuşit să pună în mişcare oamenii, pregătindu-i, cumva, pentru Johnny King.
Acesta a venit, ca întotdeauna, plin de voie bună, de veselie şi de cuvinte frumoase. Poiana Urbană a răsunat de sunete verzi, de One Love, One Heart, Jah Jah Children şi Jah Bless. Big up tuturor pentru gura de aer reggae oferită, o gură de aer pe care acest oraş ar trebui să o respire mai des.
În concluzie a fost un experiment mai mult decât reuşit. Astfel de evenimente ar trebui repetate mai des. Mişcarea reggae din România este încă la început şi astfel de evenimente îşi au rostul lor în dezvoltarea ei. Este unul din modurile în care se poate educa şi forma un public reggae tot mai numeros şi în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Recenzie realizată de către Adriana Fota şi King Julien.
Video: Dippawizz @ Bucharest Reggae Weekend
sursă poze: republika verde
Alte video vor apărea în curând.
ps.. aaa, aproape că uitasem. Ce nu mi-a plăcut? În primul şi în primul rând faptul că au fost foarte mulţi undercover prin zonă. La modul cel mai serios: Lăsaţi-ne în pace să ne ascultăm liniştiţi muzica! Chiar nu aveţi altceva mai bun de făcut? Am auzit că umblă peşti mari prin oraş care ne vând ţara şi sufletul sau.. oricum, sigur sunt lucruri mai importante de făcut pentru voi decât să luaţi verdele la copii.. Oricum, Jah Jah e acolo sus şi le vede pe toate.. Nesimţiţilor!
Mai e foarte mult până departe. În momentul în care auzi un om pe scenă că îți cântă ba de ”One Love”, ba de ”Jah”, ba de ”Dumnezeu”, ba de ”dragoste eternă”, iar apoi strigă în gura mare ”ce bine că nu sunt printre noi faimoșii cocalari din centrul vechi”, ce să mai înțeleg? Unde e cultura reggae? Nici mie nu îmi plac cocalarii, râd de ei, și pot să fac glume pe seama lor o zi întreagă…dar măcar nu defilez cu dragostea de mână.
Cred că lucrurile acestea ar trebui spuse sau măcar discutate. Partea că sunt undercover-i mulți, asta deja e arhi cunoscut. Și ce să faci? Ei sunt, noi suntem, și uite așa toată lumea există.
Să nu înțelegi greșit, mă bucur că s-a întâmplat evenimentul, dar în același timp cred că dacă transmiți un mesaj el trebuie să fie unitar.
De acord cu tine. In momentul in care promovezi o astfel de cultura si ai niste asteptari de la oamenii care te asculta, normal ar fi sa ai o cu totul alta atitudine. Intamplator, insa, nu am auzit si partea asta. Cum spuneai si tu, mai e mult pana departe. Dar cel putin exista un inceput. Sa speram ca incet, incet, vom invata din greseli.